CE AR FI TREBUIT SĂ FIE:

Povestea noastră coregrafică pornește de la o idee simplă. Histrionul unei trupe de teatru, al cărei personaj principal este un clovn deghizat în Maestru de ceremonii, își invită oaspeții (spectatorii) într-o călătorie imaginară prin mica și sălbatica Roma-mia. Pe măsură ce întoarcem pagină cu pagină din falsa prezentare a bizarei Roma-mia, înțelegem că am ajuns într-o țară situată la granița dintre două continente: Sublimul și Ridicolul. În acest loc, oamenii petrec la fel ca Dracula, dorm ca Frumoasa din pădurea adormită, iar viața și moartea fac parte din meniul zilnic al Familiei Addams. Aici, oamenii trăiesc o adevărată scenă din timpuri shakespeariene. Distracția este un amestec de parfumuri balcanice și elisabetane. Așadar, spectacolul aduce laolaltă unele dintre cele mai diverse elemente culturale, având o construcție bazată pe ritm și dans, specifică celei lansate cu ani în urmă de Compania de teatru studențesc OKaua.

Distribuție

Saltimbanci

Andrei Achiaua

Valentina Boldurescu

Cătălin Vîlcu

Ruxandra Preda

Silviu Lupescu

Dennis Ilie

Maria Bistreanu

Cătălina Florea

Diana Dragu

Bianca Oriță

Victor Ion

Mara Stoicescu

Ionuț Vintilă

David Albulescu

Emilia Dimitriu

Ioana Dimitriu

Diana Dragu

Miruna Ușurelu

Maria Nicolae

Ariana Dobrescu

Vlad Comăneanu

Invitați Speciali

Ioana Tănasă

Vlad Furtună

Alexandra Oiște

Alina Dumitrache

Alex Modreanu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

facebookyoutubeinstagram

Meniu

Limba/Language

Spectacole